Mereu mi-am dorit sa ajung acolo si in sfarsit am reusit! Mi-am strans bani aproximativ un an pentru aceasta excursie, deoarece fiind studenda nu imi permiteam sa reusesc sa strang bani prea repede. facultatea imi ocupa 70% din timp asa ca nu imi permiteam sa am un job full-time. Acolo am stat 2 saptamani si pot spune ca au fost de vis. M-as fi mutat acolo ce-i drept.
Drumul
A fost poate una din cele mai grele încercări. Fără prea multă experiență de zbor, cu atât mai puțin una transatlantică (și aș spune și una semitranspacifică). În plus câte 2 escale pe sens.
Cei de la agenție au reușit să le lege destul de bine, dar cum au fost și diferențe de doar 1 oră jumătate între zboruri mă gândeam cu groază ce-aș fi avut de făcut dacă pierdeam o legătură. Nici acum nu știu, dar mă rugam măcar să nu se întâmple asta la plecare, măcar să ajung acolo.
.Prima zi mi-am propus să vizitez obiective apropiate așa că am ales Honolulu Zoo și Waikiki Aquarium
A doua zi m-am plimbat pe langa hotelul unde erasm cazata.
.A treia zi: plimbarea cu submarinul Atlantis, una piesele de rezistență ale excursiei, pentru care am achiziționat bilete prin internet. Rămânea timp și pentru alte plimbări.
A patra zi: un fel de Muzeul Satului (dar mult mai mult de atât) unde care urma să petrec toată ziua.
.A cincea zi: începând cu a cincea zi am luat bilete la Waikiki Trolley ce asigura accesul la multe obiective din Honolulu și de pe insulă. Așa am ajuns la Sea Life Park, un fel de delfinariu, de fapt un parc acvatic în sine. Cred că i se cuvine un set de impresii la pachet cu Grădina Zoologică și Acvariul
La capitolul „must see” se încadrau o urcare pe buza vulcanului inactiv de pe Diamond Head. Am ajuns doar la poale, nu am reușit să o conving pe prietena mea de care am uitat sa mentionez la inceput ca doar nu am plecat chiar singuraatat de departe. să urcăm până acolo (din ce țin minte nu era mai mult de o oră de urcat). Tot la capitolul regrete se încadrează și faptul că nu am făcut snorkeling în celebra Hanauma Bay. Aici tot A. a fost împotrivă, deși ulterior a regretat și ea. Dar trebuia să ascult și de dorințele ei (sau mai ales de dorințele ei) așa că… La Hanauma Bay am ajuns de două sau 3 ori chiar cu Waikiki Trolley, însă acesta doar oprea acolo un sfert de oră pentru poze și belvedere. Însă nu puteai să rămâi acolo, ar fi trebuit să iei un alt autobuz. În fine, ar fi fost de sacrificat o zi. Sigur merita, dar vocea copilului a fost mai importantă.
Poate că am fi avut ceva mai mult timp dacă, am fi putut sta de pildă în fiecare seară mai târziu de ora 10:00-11:00, dar seara cădeam de somn, mai ales . Mai deschideam și laptop-ul din când în când. De altfel doar noaptea puteam comunica… Ziua eram plecați iar ceilalți dormeau… Tot din cauza asta mi-am luat și cea mai mare țeapă. Cum internetul la hotel era extrem de scump (ceva de genul 9 USD pe zi) am apelat la un hot-spot la care accesul era „doar” 19 USD pe săptămână (l-am ales și eu pe cel mai ieftin). Am plătit cu cardul dar apoi s-a oprit conexiunea, nu am primit nici măcar user și parolă. Surpriza a fost să constat acasă că mi-au luat banii de pe card. Așa că am luat de 2 sau 3 ori (nu mai țin minte) internet de la hotel și l-am folosit doar pe sărite, am concentrat necesitățile și asta a fost. Chiar dacă acum ani buni, am fost uimit să văd că acolo, în SUA, internetul era atât de scump. Și nu am găsit hotspot-uri gratuite. Bănuiesc că acum lucrurile stau altfel la acest capitol.
Waikiki este o stațiune turistică atașată de Honolulu, ceva asemănător cu relația Constanța-Mamaia. Doar că este surprinzătoare, multe din hoteluri fiind de fapt zgârie-nori. Hotelul la care am stat avea nu mai puțin de 40 de etaje. Noi am stat la etajul 28, și, pentru că nu eram obișnuiți cu conceptul, ni se părea uimitor. Pentru a accentua starea de uimire liftul avea o viteză incredibilă, astfel încât mi se înfundau urechile aproape de fiecare dată. Oricum ajungea la etajul 28 mult mai repede decât ajunge liftul de acasă la 7.
Clima
Este locul ideal în care îți poți dori să stai. Deși există două anotimpuri (iarnă și vară) variația de temperatură este foarte mică între iarnă și vară. Dacă vara temperatura medie este de 29-32 °C, iarna variază în intervalul 26-28 °C. Foarte rar temperaturile scad 18 °C, așa cum nu se întâmplă prea des ca ele să depășească 33 °C. Temperatura apei oceanului este în medie de 25 °C iarna și 28 °C vara.
Așadar, deși am fost în luna februarie nu e greu de imaginat că am făcut și plajă și baie în Oceanul Pacific. În două din zile a și plouat un pic, dar precipitațiile erau în cantități mici, mai repede stropi decât ploaie în adevăratul sens al cuvântului. De aceea cele două mici ploi au fost mai degrabă binevenite decât o problemă.
Arhipelagul Hawaii, fiind situat la tropice diferența dintre zi și noapte pe parcursul unui an este foarte mică. Astfel ziua cea mai lungă are 13h20min iar ziua cea mai mică durează 10h50min, diferența maximă fiind de 2h30min. Spre comparație în România ziua cea mai lungă (solstițiu de vară) are 15h 32m iar cea mai scurtă (solstițiul de iarnă) 8h 50m (de unde reiese o diferență de 6h 42m.
Aloha! – este cuvântul suprem, este spiritualitate, eu îl consider intraductibil. Poate fi iubire, cu drag, bună, la revedere, aproape orice. La origini înseamnă „respirația vieții” și este format din „alo” = prezență și „ha”= respirație. Aloha trimite și receptează energie pozitivă, înseamnă să trăiești în armonie. Este cuvântul care te cucerește și te face să nu uiți vreodată că ai trecut pe acolo. Și să îți dorești mereu să repeți experiența. Bineînțeles însoțit de gestul „shaka” – se strânge mâna iar degetul mare și degetul mic mare sunt ridicate. A, și nu uitați să scuturați mâna. Un gest care te face să te simți foarte bine, să rezonezi imediat cu localnicii dar și cu ceilalți turiști.
Sunt mai multe legende referitoare la apariția gestului „shaka”, nu voi intra în amănunte, dar vă voi spune doar că nu este un obicei vechi băștinaș ci își are originile în perioada 1940-1960.
Alte câteva din cuvintele cele mai uzuale (pot spune că știam mai multe…)
Aloha au ia ‘oe – te iubesc (dacă nu știi să spui te iubesc în limba localnicilor nu știi nimic 🙂 )
Mahalo – Mulțumesc
Mahalo nui loa – Mulțumesc mult
Pomaika’i – noroc
Pehea ‘oe? – Ce faci?
Kala mai ia’u – Scuze
A’ole pilikia – Cu plăcere
Catalina Arama 